Despre noi


 

       Direcţia Judeţeană de Administrare a Drumurilor şi Podurilor Iaşi este organizat ca serviciu public judeţean cu personalitate juridică şi funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Iaşi

       Direcţia Judeţeană de Administrare a Drumurilor şi Podurilor Iaşi are ca obiect de activitate, administrarea şi exploatarea drumurilor judeţene în condiţii de fluenţă şi siguranţă a circulaţiei urmărind dezvoltarea lor

       În scopul realizării competenţelor ce revin Direcţiei Judeţene de Administrare a Drumurilor şi Podurilor Iaşi, aparatul de specialitate îndeplineşte, în condiţiile legii, următoarele atribuţii principale:

- coordonează tehnic şi metodologic toate lucrările executate pe reţeaua de drumuri judeţene.

- elaborează studii, prognoze, programe anuale şi de perspectivă pentru dezvoltarea şi sistematizarea reţelei de drumuri locale şi judeţene şi le supune spre aprobare Consiliului Judeţean Iaşi;

-organizează şi administrează întreţinerea şi repararea drumurilor judeţene, asigurând starea de viabilitate;

-controlează şi aplică normele specifice activităţii privind siguranţa circulaţiei pe drumurile judeţene şi comunale; constată şi aplică contravenţiile prevăzute de H.G. nr.36/1996 care reglementează această activitate;

-face propuneri pentru clasarea şi încadrarea drumurilor judeţene şi comunale, conform Legii nr.82/1998;

-avizează şi emite autorizaţii pentru instalaţiile, construcţiile şi lucrările de orice fel ce se execută pe zonele drumurilor judeţene şi comunale sau în traversarea acestora;

-aplică legislaţia referitoare la administrarea, construirea, modernizarea, repararea şi exploatarea drumurilor judeţene şi comunale, conform Legii 82/1998 şi a Hotărârii Guvernului nr.36/1996, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la drumurile publice;

-emite autorizaţii speciale pentru transporturile pe drumurile judeţene şi comunale care au greutăţi şi gabarite ce depăşesc prevederile legale şi asigură controlul respectării prevederilor din aceste autorizaţii;

-organizează şi execută recensământul circulaţiei pe drumurile judeţene şi comunale, centralizează şi prelucrează datele respective;

- asigură aplicarea şi executarea la timp a tuturor sarcinilor ce decurg din legi, ordonanţe, hotărâri ale guvernului, ordine şi instrucţiuni ale organelor de stat, precum şi prin hotărârile Consiliului Judeţean Iaşi.

- analizează şi propune spre aprobare modificarea structurii organizatorice a serviciului;

- face propuneri pentru îmbunătăţirea stării tehnice a drumurilor judeţene în scopul dezvoltării unitare a reţelei drumurilor publice din judeţ ;

- ia măsuri pentru prevenirea închiderii circulaţiei pe drumurile judeţene şi comunale în timpul iernii.

-urmăreşte modul în care se comportă reţeaua de drumuri locale faţă de acţiunea traficului, agenţilor naturali, colectând şi analizând materialul tehnic documentar pentru determinarea condiţiilor optime de exploatare a drumurilor;

-răspunde de îndeplinirea programelor anuale şi de utilizarea raţională a fondurilor alocate;

-asigură aplicarea normelor de protecţia muncii şi igienă în vederea prevenirii accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale, a normelor de pază şi stingerea incendiilor (P.S.I.), precum şi măsurile suplimentare necesare în raport cu condiţiile specifice din unitate;

-întocmeşte programul de măsuri de protecţia muncii şi asigură îndeplinirea lui, asigură aplicarea măsurilor pentru prevenirea şi combaterea poluării mediului înconjurător;

-execută proiectarea pentru lucrări noi, investiţii , întreţinere, reparaţii drumuri, poduri şi clădiri ;

-încheie contracte cu terţii pentru executarea unor lucrări de proiectare sau subproiectare;

-coordonează şi urmăreşte realizarea programului propriu de proiectare şi informatizare;

-informează permanent conducerea Consiliului Judeţean cu problemele specifice activităţii de drumuri;

-întocmeşte bugetul de venituri şi cheltuieli pe baza analizelor şi studiilor proprii, iar după aprobare asigură îndeplinirea lui;

-ia măsuri pentru organizarea activităţii de pază şi siguranţă a patrimoniului şi buna gospodărire a acestuia;

-organizează, îndrumă şi controlează aplicarea semnalizării rutiere în conformitate cu normele în vigoare şi convenţiile internaţionale

-ia măsuri de comun acord, cu organele de specialitate ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, pentru ridicarea gradului de siguranţă a circulaţiei pe drumurile locale;

-gestionează fondurile constituite cu lucrările şi obiectivele finanţate prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului din transferuri de la bugetul de stat, bugetul local al Consiliului Judeţean Iaşi, acordate activităţii de drumuri cu aprobarea Consiliului Judeţean.

-asigură organizarea intervenţiilor necesare în scopul eliminării operative a avariilor, restricţiilor sau alte situaţii provocate de calamităţi pe drumurile judeţene

-prezintă anual sau ori de câte ori se solicită rapoarte sau informări asupra activităţii desfăşurate de structurile funcţionale sau pe probleme punctuale;

 

-stimulează accesul liber la informaţiile de interes public, transparenţa decizională în administraţia publică judeţeană şi participarea activă a cetăţenilor şi a asociaţiilor legal constituite ale acestora la decizia administrativă;

-stabileşte proceduri standard pentru circuitul documentelor şi informaţiilor publice şi propune modalităţi de simplificare şi optimizare a circuitului documentelor şi de reducere a termenelor de rezolvare a corespondenţei;

- îndeplineşte orice alte atribuţii încredinţate de consiliul judeţean sau prevăzute de lege şi alte acte normative.